Bucuresti, micul malpraxis

Nu cu foarte mult timp in urma am trecut prin locurile copilariei mele, nu foarte departe de aici. Parcarea in care incercam sa mi fac viata mai frumoasa; fereastra de la care priveam primii fulgi de iarna, fascinanti la varsta aceea. Apartamentul in care ne faceam veacul o multime de copii, la fel, dar diferiti total. Strazile pe care am umblat plin de bucurie; dar cum bucuria este trecatoare, plin de amaraciune. Vecina noastra de palier a murit de cancer….. Vecinul de la parter a murit si el. Ce mare m-am facut. Au trecut destui ani si viata imi pare palpitanta. Nimic nu imi spunea ca voi ajunge in capitala mult dorita. De foarte multi provinciali. Imi place la curte dar stau la bloc, la etajul 10, intr-o garsoniera. O imitatie a blocurilor zgarie nori dar in varianta comunista. Liftul e lux fata de altele, si asta pentru ca are bec. Usa de la intrare e de fier. Incerc sa scriu fraze dar imi ies propozitii destul de mici. Inseamna ca viata este o insiruire de propozitii, simple. Am stat in Pitesti. Acum stau in Bucuresti. Fraza este poate dorinta omului de a trai vesnic. Multe din trairile mele intense, cu privire la viitor, devenite realitate au devenit seci. Copilaria nu are legatura cu maturitatea. Locul nasterii este unul, pe cand locul mortii poate fi la sute de kilometri. Doar cand mai auzi ca un vecin de al tau a murit, te intorci la zilele cand va salutati, cand il deranjai prin actiunile tale copilaresti, cand refuzai sa gandesti ca un om mare. Imediat incepi sa gandesti ca a fost un om bun, ca a avut multe calitati, iti pare rau ca a murit. Ca nu te-a vazut acum, cand ai ajuns matur. Mai tainic decat viitorul, este moartea. Daca ar fi o fiinta am inchide-o, daca ar fi o propozitie am intelege-o, daca ar fi o jucarie am strica o, daca ar fi un foc l-am stinge, de aceea nu o putem numi decat moartea, pt ca nu o intelegem. Ma gandesc cu groaza la zapada, la frig, la maini inghetate, la cazaturi pe.., la non sensul, inhaimurat dar inghetat. Scrisul vine in urma trairii. Pentru ca locul Bertei a fost luat de Haiduc. Acum sunt alte valori, alte marimi, alte caractere. Doar aceeasi caracteristica: animal de companie. Mai bine un caine viu decat un leu mort. Mai bine o camera mica si calduroasa decat o casa mare si friguroasa. Povestile lor sunt diferite. Casele raman. Oamenii se schimba. Haiduc e cainele nobil. Crescut intr-o familie care i-a impus reguli: sa manance frumos, sa nu fie lacom, sa manance putin, sa nu te deranjeze prin prezenta lui. Am impresia ca este un caine-om. Pare ca se gandeste, ca mediteaza, ca incearca sa si afle rostul pe pamant. Sa nu intelegeti gresit. Eu cred in omul facut dupa asemanarea lui Dumnezeu si atat. Animalul este supus omului. El decide daca sa traiasca si daca sa moara, fara sa fie vinovat! Nu cumva cainele este “piatra” despre care s-a zis ca va vorbi daca noi oamenii vom tacea? Poate gresesc. Cert este ca si cainii sunt diferiti. Pomii sunt roditori si ne… Generalizarea nu este buna. Sunt prietenul caldurii. De ce nu dau caldura??? Daca tot platesc de ce nu comand. De ce tot timpul trebuie sa fii urmarit de neplaceri? De ce oamenii fac rau la oameni? Nu sunt nemultumit. Chiar nu sunt. Inseamna ca nu iubesc frigul si atat. Cred ca am spus asta de prea multe ori. Nu trebuie decat sa accept iarna. Pentru ca nu vreau sa nemultumesc pe Acela care a creat –o. Sunt un om care nu poate folosi decat propozitiile. Poate nu plictisesc. Am privit locurile copilariei prin geamul masinii, la o viteza mica. In interior un mediu placut, exteriorul era neprietenos. Nu am putut macar opri. Sa cobor. Sa ma retrag in magazia cu amintirile copilariei. Totusi banda s-a derulat, s-a incurcat s-a rupt; mi-au trecut in viteza luminii o parte din activitatile mele zilnice.Mi-am povestit pentru a nu stiu cata oara aceleasi intamplari. Nea’ Romica a murit. Nea Gherghu si-a cumparat Logan. Nea’ Buturga privea pe fereastra poate tot semiparalizat. Nea’ Brezoi a murit de bautura. Parcarea era plina de masini noi. Am gasit cam paragina. M-am simtit claustrat. Masina si-a continuat drumul pe ceea ce se numea Strada Petrochimistilor. La autobaza am facut dreapta. Mi am reluat drumul spre casa. Spre noua casa. O noua reincarnare. Nu cred in asa ceva. Este neadevarat. Ma folosesc doar de termen pentru a reda viata mea de pana acum. Viteza a crescut. Am mers pe autostrada si cu 130. Putea si mai mult. Mi-am reluat formalitatile. Necesitatile. Micile activitati. Muncesti sa mananci. Mananci sa traiesti. Traiesti sa muncesti. Muncesti sa platesti. Platesti sa traiesti. La sfarsit realizezi ca: traiesti, muncesti, platesti, mananci si mori. Exceptia de la regula: mori si traiesti.