Ma simt umilit dandu-mi seama cat de mic sunt si de neinsemnat. Pandit sunt la fiecare pas. Soarele pare lacom sa ma prajeasca, bucurandu-se de neputinta stratului de ozon de a ma mai proteja. Am venit dintr-un loc necunoscut, traiesc o viata neinteleasa, cat despre sfarsitul meu si ceea ce va urma lui, ma simt cu adevarat neputincios. Cadrul este acelasi, o camera, fie intr-un camin, intr–o casa, intr-un hotel ; ritualul vietuirii este caracteristic tuturor oamenilor, accesoriile(doar !!!) nascand clasa de sus, de mijloc, de jos. Acum sunt intelectualul, teologul, filosoful, hranit doar pentru a crea. Nu merg la lucru, sunt singur in camera, mi-am baut cafeaua, cautandu-mi libertatea de exprimare. Mi-am invatat corpul sa nu se supuna poftelor, mancand extrem de rar, cat este ziua de lunga, fiind fortat sa fac asta. A trebuit sa nu mai fiu egoist avand doar wc-ul meu. Abilitatile de a praji cartofi au fost scoase de la raft. Lenjeria intima zace atarnata pe uscator in vazul multimii. M-am deprins a fi medic, vazand stropii refuzati de stomacurile “consatenilor”. Imi pot vedea parul cazut de pe crestet, aruncat de nedorita mostenire genetica, ce poarta numele de chelie. Din respect pentru ei, m-am lipsit de patul de fier supranumit -scartaietorul-. Muzica trebuie tinuta in frau (bine ca nu am rate la sistemul audio). De ce nu pot face la olita si la varsta asta ? Gandirea pozitiva specifica vremii insorite se caracterizeaza prin nori grei, prin vant puternic, ravasirea bucuriei, ramanand mirosul de parfum, intalnit la pomii infloriti, singurul indemn de a merge mai departe. Ma simt ca-ntr-o masina de spalat ce s-a defectat. Si stoarce, stoarce, stoarce, stoarce. Oprirea ei necesitand bruscarea, scoaterea de la sursa. Hobby-urile mele au fost ingropate. Visele au fost coborate, asemenea unui zmeu. Agonia face coalitie cu extazul. Senzatia de foame dispare, se face nevazuta, te lasa. Incepi sa fii pe placul lor. Isi frang mainile de bucurie. Ca te-ai lovit d-aia si d-aia. Ca n-ai fost asa. Ca ti-ai dorit prea mult. Ca esti tanar. Ca visezi. Ca viata inseamna lipsuri. Jeg. Ca Insusi Dumnezeu ne-a chemat la igrasie. Dupa multi, CREDINTA se masoara in ponoseala. Oamenii se vaneaza intre ei iar moartea-i vaneaza pe toti. Mi-am imaginat cum ar fi sa ma trezesc intr-o dimineata altfel decat m-am pus. Auzind lumea agitandu-se. Deschizand ochii. Dar neputand sa ma misc. Lucrurile ne mai fiind aranjate, cum le stiam. Realizand ca traiesc. Si in curand voi fi salvat. Iesind intr-o alta lume. Asemenea celei din gradina Edenului, inainte de aparitia sarpelui. Oamenii bucurandu-se de alti oameni, pe care nu i-au cunoscut niciodata. Dar care au scapat cu viata. O bucurie pe care nici parintii lor nu le-au aratat-o. Impartind bucata de paine. Apreciind apa. Multumind celor care nu au renuntat. Un cutremur a schimbat. A zgaltait numele, mandria. Fiind doar vii si morti. I-a adus la origini. La scopul Creatorului. De a fi oameni ! De a se iubi ! Dumnezeu se vede nevoit sa miste cel mai sigur loc pentru noi oamenii, pamantul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu